metoamnorfoza

şi frunzele sinucigaş cad pe pământ
pădurea se transformă-n cimitire
şi tot
pe unde îţi arunci privire
rămân numai copaci cu inima bătând

cocorii au plecat de mult iar cântul lor
se aude-n atmosferă trist ecou
din mâna pictorilor în tablou
nevinovate acuarele curg şi mor

e toamnă iar şi tună a poezie
se umple foi cuvinte şi cuvânt

Bacovia se odihneşte în mormânt
îl înveleşte toamna şi nu ştie