la marginea unei poteci bătute
de oameni ce nu s-au crezut haini
trăia fără ca nimeni să-l asculte
un biet copac împodobit cu spini

cătau la umbra lui stropi de răcoare
în zile când se ascundeau de sori
şi-i mai cerşeau câte-un strop de mâncare
şi câteodată loc de somn uşor

dar când au început spinii să crească
de parcă s-ar fi vrut pictaţi în trup
oamenii au început să îl urască
cum îl urăşte liniştea pe lup

oamenii nu l-au mai băgat în seamă
şi-l înjurau când se vedeau în drum
priveau spre el cu ochii plini de teamă
de parcă le-ar fi fost străin acum

nu mai cătau la el stropi de răcoare
în zile când se ascundeau de sori
şi nu îi mai cerşeau stropi de mâncare
şi niciodată loc de somn uşor

un biet poet l-a povestit pe-o foaie
şi l-a îmbrăţişat cu tot cu spini
pan-au venit ai lui cu ferăstraie…