ce facem noi la ora fără noi
când mistuindu-ne am jucat focul
iar nori de pleoape ne-au rămas
şi ploi rămas-au să încheie tragic jocul

un joc de teatru pe o scenă plină
iar spectatori în haine de actor
aplaudau împrăştiind lumină
pân-a căzut cortina grea de dor

am fost nimic
am fost şi elemente
am fost precis în primul rând pământ
şi-n toate stadiile violente
ne-am dovedit cu toţi de neînfrânt

am fost tăcuţi am fost şi stropi de apă
am fost furtuni ce au distrus castele
şi am săpat cu mâinile flămânde-o groapă
în care-am ascuns rănile din piele

am fost şi o plăcută adiere
un suflu ce a şters cumplita ceaţă
şi-n fiecare francă mângâiere
ne-am oferit un dram și-un pic de viaţă

am fost și sulf și flacără albastră
și ne-am lăsat tardiv pe mâna sorții
iar focul ce-a aprins cămara noastră
a oferit lumină caldă nopții

un zâmbet a-nflorit în fiecare
asemeni unei flori de colţ în piatră
iar fiecare blândă-mbrățișare
bucăţi din sufletele noastre poartă

off
ce îmbrăţişări îmbrăţişate
în braţele parcă rădăcinoase
când sufletele noastre abandonate
gustau din mierea ce se anunţase

şi câtă liniște-am ţesut în glas
şi câte țipete-am scos în tăcere
şi simt că tot ce parcă ne-a rămas
sunt doar ecouri triste de durere

ce mai rămâne oare de făcut
când tot ce-a fost rămâne-o amintire
rămasă prinsă-n spic de grâu şi lut
om retrăi adesea jocul mut
condimentat cu lacrimi şi iubire