fbpx

la luptă

bătrâne cât război se-așterne-n lume
ia flinta din cuier și intră-n cete
te du să lupţi erou fără de nume

sunt prea bătrân e rândul tău băiete

te du de luptă lumea se distruge
când prunci se nasc în pântece de fiare
strămoşul tău venin de şarpe suge

nu pot să lupt dar tot ce-mi spui mă doare

copile cât război e peste lume
ia cartea-n mâini cuvântul să răsune
te du să lupţi erou fără de nume

sunt tinerel tu eşti călit bătrâne

te du de luptă lumea se distruge
copii se manc’ asemeni unor fiare
din zâmbete venin de şarpe curge

nu pot să lupt mă-nvinețesc şi doare

te invit să citești