umbra

mă duc pe drumul meu spre nicăieri
și-n spate o simt călcând pe pași tăcut
aceeași umbră ce mă urmărea și ieri
și e cu mine de la început

când obosesc se așează lângă mine
în forma unui eu fără de formă
și toată dimensiunea ei devine
oglindă în oglinzi și fără normă

îi simt răceala când m-abandonez
la pieptul ei deloc întâmplător
m-arunc cu ochii-nchiși și o-mbrățișez
cum te îmbrățișam atunci
de dor

îi povestesc din când în când de noi
ea tace
și din lumea ei mă-ngână
îi spun de pacea-n vreme de război
ea tace
ca iubirea ta nebună

mă duc spre nicăieri pe drumul meu
și-n față-i umbra
umbra ei sunt eu