tu cum îți petreci primăvara de azi
miresme de flori cumva te-nconjoară
și sori ți se-nchină iubito pe seară
în tot anotimpul de azi
acolo unde ești e foc
născut din clipele martire
arzând de-atâta dăruire
acolo unde ești e foc
în liniștea mea tulburătoare
lipsește vocea ta
o ancoră de vis
tresar nocturn și zbat în disperare
că nu mai e nimic din tot ce mi-ai promis
sărută-mă așa cum țărmul sărută marea
cu scoici și firicele de nisip
sărută-mă să-ți simt pe buze sarea
și veșnicia ce-o păstrezi pe chip
iubito haide să fugim în munți
să construim cu pași potecă nouă
să ne găsească dragostea cărunți
cu pașii grei îmbrățișați de rouă
hai să plantăm semințe de alun
să facem din planeta asta glastră
să zică lumea că suntem nebuni
nebuni sunt ei că nu știu lumea noastră
au ieșit ghioceii pe strada mea
‘plecați cu floarea ca-ntr-o rugăciune
s-au dezmorțit de stratul gros de nea
să nu-i admiri ar fi o infracțiune
ce faci
cum ești
pe cine adormi în noapte
cui îi oferi sărutul tău de foc
acum
târziu
mă rog la zei că poate
vom fi din nou îmbrățișați în joc
mi-ai atins pielea ca pe o copertă
stăteam în palma ta precum o carte
și inima-mi bătea-n cotor alertă
când mi-ai dat brusc coperta la o parte
mă duc pe drumul meu spre nicăieri
și-n spate o simt călcând pe pași tăcut
aceeași umbră ce mă urmărea și ieri
și e cu mine de la început